pur si simplu. cine are indemanare stie ca nu-i usor. cine are talent stie cat e de placut.
sunt cadouri pentru suflet, care pana la urma au si un pret.

marți, 13 iulie 2010

cand ma apuca iar obsesiile

aseara am sters tot ce am scris aici dintr-un acces de furie. da, imi permit din cand in cand sa am astfel de accese si aseara mi s-a pus pata pe blog. asa ca ramanem cu imaginile fara alte destainuiri si impresii la cald de-ale mele. dar acest post este o destainuire. cand ma apuca furia e intodeauna legat de oameni, de masa aceea mare de oameni pe care necontenit o studiez si de care inevitabil ma minunez. si de la care am niste asteptari, caci din neimplinirea acestora ma incearca si nervii. eu am o singura mare obsesie in viata care periodic ma racaie incepand din clasa a patra de la lectia formarea poporului roman din daci si romani. nicicum n-am inghitit-o, adica cum imi spune mie ca provin din urmasii lui traian, aia care o tineau tot intr-o orgie, omorau oameni din distractie si aruncau bucati de paine la multimea infometata!? pai eu nu sunt perversa, nici sadica, deci sunt o multime infometata?! infometata da, dar de cunoasterea misterului lui dumnezeu. am si eu preocupari marete. deci nu, eu sunt urmasa acelora care au murit dar n-au acceptat supunerea, a acelora care cu curajul lor au tinuit in frau imperii, a acelora care aveau graiul frumos ca o fata mare, a acelora de al caror cant vuiau padurile si apele si a acelora care creau atatea frumuseti, a celora care cunosteau misterul lui dumnezeu, ca nu le era frica de nimic, de zei, nici de moarte; sunt clar de-a lor. dar unde sunt vitejii mei!? s-au transformat intr-o multime infomatata. curvele aia i-au transformat in jucareile lor. pana la urma au fost cuceriti. dar cu siguranta au ramas ceva gene pitite care asteapta sa fie declansate. si eu le caut cu sarguinta si pe cand am impresia ca ma apropiu am parte de o mare dezamagire. si atunci ma apuca furia.
mai pe scurt, noi ne-am propus ca multi altii sa oferim o alternativa, sa imblanzim un pic multimile, sa le o oferim o directie, sa le dam ocazia sa aleaga. vrem sa convingem cat mai multi sa nu mai lase pe altii sa aleaga in locul lor sa-si insuseasca ce-i a lor si apoi sa le dea inapoi faramituri. si e al nabii de greu, nu reusim sa ne facem intelesi, dar cum am putea reusi daca si noi traim cu resturi? si aceasta neputinta ma infurie. dar o sa dospesc un pic in suc propriu, o sa ma ridic, o sa ma scutur si o sa incerc altceva. nu-mi fac griji ca oricum ajung iar sa ma complic si o sa nimeresc iar pe taramuri necunoscute de o sa-mi vina iar sa-mi scuip in san. acum imi trag un pic sufletul.
partea importanta din ce am de zis, aproape intotdeauna e la sfarsit. cine rezista sa citeasca pana aici il anunt ca il pregatim pe dracones sa ne destepte cu strigatul de lupta al nemuritorilor. da da, e vorba de stindardul de lupta al dacilor lupul cu corp de balaur. de fapt e balaurul cu cap de lup da mie imi place mai mult asa. si desigur o ceata de catei crosetati fiorosi doar cand dorm, dar ei nu dorm niciodata caci eu le dau suflu de viata.

uite un dac rapus pana la urma. pfu: ma duc sa arunc flacari prin bucatarie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Web Statistics