in momentele in care ma iau dupa gura lumii ma gandesc ca am obiceiul sa fac degeaba umbra pamantului. cum nu fac parte din categoria invingatorilor, cum nu tintesc sa fiu cea mai buna, orice ar insemna acest superlativ, mie mi se pare interesant si ceea ce fac eu. ca daca n-ar fi asa, nu stiu altii cum sunt, dar eu n-as mai continua. cum am renuntat de ceva vreme sa ma focusez pe cariera, de fapt nu mi-am dorit niciodata, na c-am spus-o. am si eu insa o meserie, ca tot omul, pe care nu o practic, dar care ma lucra ea, interior, in asa fel incat trebuie sa-i acord atentie, mai mult sau mai putin, dupa viteza la care ma ia viata pe sus si ma mai sufla si ma impinge dintr-o parte in alta. in privinta aceasta sunt foarte linistita, ca stie ea, viata mai bine ca mine unde trebuie sau nu trebuie sa ajung si n-are rost sa opun rezistenta.
si de obicei, cand ma gasesc in astfel de situatii, ma uit inapoi de unde am pornit (sa nu uit) si unde am ajuns. si am sa va impartasesc si voua la modul evolutiv, treptele pe care le-am strabatut impreuna cu trupa mea de impletiti, impleticiti, impletitori de povesti de mai demult, de mai de-acum.
pana acum rateurile le-am tinut pentru mine si stiu ca am ajuns la nivelul la care se poate spune ca "ce mare scofala or fi si astea". ei bine, imaginile urmatoare vor dezvalui munca mea de doi ani incoace, eu o consider pregatitoare, deoarece pana acum doar am exersat tehnica, de acum am sa ma las uimita de ce pot face.
impresia mea e ca am inceput cu batrani care pe parcurs au mai intinerit. primul calut ever nu stie sa stea in picioare, l-am pus in fund, ii cam chilug, are capul mare si tamp, dar ma pazeste asa frumos din biblioteca ca nu m-am indurat sa-l ascund. al doilea troneaza pe monitor langa fratele sau bleu, atata m-a dus capul atunci, roz pentru fetite, bleu pentru baietei. pentru ultimul am inceput sa umblu la tipar si de atunci tot caut maximul de expresivitate care de obicei reiese din coaserea fiecareia dintre cele 12 componente, plus coama fir cu fir.
cred ca se vede ca balaurul este un alt drag de-al meu care pe parcurs s-a tunat. din modelul initial am pastrat doar picioarele si forma aripilor(inca). este tot mai prietenos si mai falos si cere multa atentie. de obicei ii tin inchisi pana ii duc la vanzare deoarece ma tenteaza foarte tare sa nu-i dau.
ar urma ca intr-o postare urmatoare sa prezint frumos ce mai face flo, dar ma ia cu ameteli ca nu reusesc sa scot niste poze reprezentative. tot sper ca se va indura el sa se ocupe de asta, dar astept de ceva vreme, v-am mai spus ca n-avem destui nervi si pentru imagine si prezentare si de-astea(pe mine recunosc ca ma depaseste), cel putin nu inca, ne vom corecta pe parcurs.
pana atunci v-am pregatit ceva despre culori cu exemplificari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu