Jap, jap au trecut anii. Cei mai frumosi si mai grei pentru mine. Caci s-a nascut Maia care a devenit universul meu. Am avut parte de o sarcina grea, lauzie si mai grea, maternitate lunga. Inca nu am iesit total din maternitate.
Eu cu Maia, caci Flo a dus greul si pentru noi. Pe Flo l-ati gasit la targurile din Cluj ale Asociaitiei,, prin Ardeal, la targuri medievale in principal, cu Produs de Cluj.
Urmeaza luna decembrie, luna Targului de Craciun. Asa va fi si anul acesta.
Incet-incet imi intru in forma si incep sa pun in aplicare proiectele ce le-am tinut atata timp in asteptare. Sunt nerabdatoare sa ajung la zi, ce-i drept, multe am de aduc la zi. Sper sa reusesc, imi urez succes.
sâmbătă, 19 noiembrie 2016
duminică, 21 februarie 2016
Care-cum
Sunt uimita. Am intrat pe blog doar sa vad daca l-au dezactivat. Si observ ca inca am vizitatori. Asta ma obliga sa-l tin in viata, sa nu intrati degeaba. Cei care cautati inspiratie, va poftesc si pe voi sa tineti pasul.
Multe tehnici isi dau sfarsitul in marea tehnologica neinsufletita. Traditiile trebuie pastrate deoarece ne confera libertate, locul traditiilor nu e in muzeu, ci in viata. Le traim in felul nostru si ne eliberam sufletul. E felul nostru de a le duce mai departe, de a le salva si a ne salva. Trecutul nu mai poate fi retrait, nostalgia mai mult ne incurca, trecutul trebuie transformat in prezent pentru a avea sansa la vreun viitor.
Va trebui sa opresc clipa si sa-i surprind frumusetea. In ultimul timp n-am prea reusit, dar cumva va fi. Sa ne vedem cu bine.
Multe tehnici isi dau sfarsitul in marea tehnologica neinsufletita. Traditiile trebuie pastrate deoarece ne confera libertate, locul traditiilor nu e in muzeu, ci in viata. Le traim in felul nostru si ne eliberam sufletul. E felul nostru de a le duce mai departe, de a le salva si a ne salva. Trecutul nu mai poate fi retrait, nostalgia mai mult ne incurca, trecutul trebuie transformat in prezent pentru a avea sansa la vreun viitor.
Va trebui sa opresc clipa si sa-i surprind frumusetea. In ultimul timp n-am prea reusit, dar cumva va fi. Sa ne vedem cu bine.
marți, 4 decembrie 2012
stiri de decembrie
de prin septembrie pana cand desigur am cedat fizic, noi am fost prezenti pe Matei, cu Asociatia Mesterilor Populari Clujeni, am mentionat candva ca fac parte din asociatie. si cum mie imi place sa fie ordine la locul de lucru, m-am nevoit sa lucrez un pic la imaginea lor. am adunat multe materiale de prezentare cu ocazia editarii unui album al mesterilor in colaborare cu centrul si cu ocazia deschiderii paginii de facebook.
ca stire pentru mesteri va spun doar ca sunt omniprezenti pe matei si la alte evenimente care se intampla de ceva ani.
insa mie mi s-a trezit iar cheful de made in cluj. si cu bucurie va spun ca nu numai mie si se misca lucrurile. s-au deschis doua magazine si se organizeaza multe targuri si expozitii diverse. cum am fost plecati si cum eu sunt vesnic out of order nu vi le pot enumera acum.
dar am sa va spun despre cateva. de ce mentionez doar doua magazine, cand poate sunt mai multe. deoarece sunt puse la cale de fete dintre noi, artizani. aceeasi conditie o am si pentru evenimentele pe care vi le prezint. primul magazin si cel care are deja vechime si pe care personal inca nu l-am vizitat este Happy Decor Boutique. da, este romanesc si este in Cluj, nici eu n-as fi zis...apoi e Oranjerie, extrem de proaspat din toate punctele de vedere. la anul va fi proaspat doar la prezentare si nu si la vechime.
si cand prezint ceva, nu poate lipsi din luna cadourilor ArtBoutique, cu a jdemia editie. vom lipsi si de data aceasta din doua motive, ca mie mi-s iar pasii numarati si cel mai important, n-am apucat sa ne pregatim suficient ca sa ne aratam la fata in Sibiu. urmariti prezentarea participantilor si veti intelege ce spun...
mai e Craciun cu Stil, un eveniment local elegant deoarece se intampla tot la Turnul Croitorilor. are deja vechime si asta nu poate decat sa ma bucure. nu stiu inca daca vom participa.
daca m-ati intreba unde ne gasiti luna aceasta, n-am raspuns. nu stiu unde si cand vom iesi, suntetm obligati sa mergem pe spontaneitate, deoarece si starea mea fizica este la fel de spontana si nu-mi pot lua nici un angajament. iar flo are tot mai putina rabdare...asa ca in principal vom fi acasa, vom lucra sa nu o luam razna, primim cu mare drag vizite. insa in caz de apocalipsa financiara ne vom refugia iar la Cojocna.
ca stire pentru mesteri va spun doar ca sunt omniprezenti pe matei si la alte evenimente care se intampla de ceva ani.
insa mie mi s-a trezit iar cheful de made in cluj. si cu bucurie va spun ca nu numai mie si se misca lucrurile. s-au deschis doua magazine si se organizeaza multe targuri si expozitii diverse. cum am fost plecati si cum eu sunt vesnic out of order nu vi le pot enumera acum.
dar am sa va spun despre cateva. de ce mentionez doar doua magazine, cand poate sunt mai multe. deoarece sunt puse la cale de fete dintre noi, artizani. aceeasi conditie o am si pentru evenimentele pe care vi le prezint. primul magazin si cel care are deja vechime si pe care personal inca nu l-am vizitat este Happy Decor Boutique. da, este romanesc si este in Cluj, nici eu n-as fi zis...apoi e Oranjerie, extrem de proaspat din toate punctele de vedere. la anul va fi proaspat doar la prezentare si nu si la vechime.
si cand prezint ceva, nu poate lipsi din luna cadourilor ArtBoutique, cu a jdemia editie. vom lipsi si de data aceasta din doua motive, ca mie mi-s iar pasii numarati si cel mai important, n-am apucat sa ne pregatim suficient ca sa ne aratam la fata in Sibiu. urmariti prezentarea participantilor si veti intelege ce spun...
mai e Craciun cu Stil, un eveniment local elegant deoarece se intampla tot la Turnul Croitorilor. are deja vechime si asta nu poate decat sa ma bucure. nu stiu inca daca vom participa.
daca m-ati intreba unde ne gasiti luna aceasta, n-am raspuns. nu stiu unde si cand vom iesi, suntetm obligati sa mergem pe spontaneitate, deoarece si starea mea fizica este la fel de spontana si nu-mi pot lua nici un angajament. iar flo are tot mai putina rabdare...asa ca in principal vom fi acasa, vom lucra sa nu o luam razna, primim cu mare drag vizite. insa in caz de apocalipsa financiara ne vom refugia iar la Cojocna.
intre timp
Oriunde am merge, cu oricine am fi, oricat si oricum ar
dura, de un lucru mi-am dat seama...dintr-o boala cronica nu mergi in concediu.
O iei cu tine zi de zi peste tot. Eu am avut parte insa de o binecuvantata
vacanta de vara. si intr-o stare de vacanta am facut lucruri neobisnuite :
am coborat in gradina, am sapat, am plivit, am plantat, am urcat dealuri, am
fugit, am lucrat mult. In ceea ce priveste crosetul, am gandit, am imaginat, am
creat, am planificat. Pentru ca da, e pe baza de emotii. Crosetul pentru mine
nu e o metoda de relaxare si joaca, ar putea fi daca as avea mai multe astfel
de vacante. De altfel promisiunile si surprizele cu care tot amenint vin din
starea in care imi pot tine in frau emotiile si corpul nu mi-o ia razna. Am dus
la indeplinire cateva dorinte, pe altele le tot aman sau le las deoparte cand
alte fete talentate isi prezinta variantele lor la tema respectiva. Nu duc
lipsa de idei, dar duc lipsa de altceva, acel ceva care m-ar ajuta sa le aplic.
Experienta mea cu crosetul insa e alta, pentru mine
crosetul e terapeutic. Impulsiv si compulsiv fac aceleasi lucruri deja
probate. In my full time, nu prea merge cu experimente. Nu ma plictisesc
deoarece si evoluez intre timp. Si diversific. De fiecare data uit ce culori am
folosit inainte si ma apuc de potrivit, am norma pe ore, inutila as spune
deoarece veci nu o respect si intre timp ma gandesc la cate si cate as putea
face. Toate au o insemnatate, mereu o iau de la inceput si mereu imi caut
rabdarea, perseverenta, puterea. O fac intuitiv dar si constient. De pilda abia
acum am aflat ce corespondenta au aceste calitati cu lumea animala. In mod
simbolic sunt acele animalute pe care le fac iar si iar. Si cred ca o sa
continuu mult si bine. Acum am in proba inca ceva, va dau cateva indicii,
desene animate, pasare inchisa intr-o colivie, dar care reuseste sa se salveze
si sa-si bata joc de prigonitorii sai. Nu, nu e autoportret, eu nu-mi
cunosc calaii.
Va las cu niste imagini noi. in postarea urmatoare vin cu stiri, nu despre noi, in general....
Va las cu niste imagini noi. in postarea urmatoare vin cu stiri, nu despre noi, in general....
miercuri, 12 septembrie 2012
pentru dacul din IMS-ul decapotabil
Flo o ramas impresionat de masina si are un mesaj...toti pentru unul, unul pentru toti
duminică, 9 septembrie 2012
Rosia Montana, inca o poveste
Pana sa ajung acolo, m-am mirat de cate si cate povesti
reale, imaginare, misterioase, militante am auzit despre aceste locuri. Daca ar
fi dupa mine ar trebui povestit orice munte, orice stanca, orice culme. Pe multe dintre cele pe care le-am vazut eu, le tin bine ca locuri de taina unde evadez cand viata
de oras si intre oameni grabiti ma copleseste. Stiti deja ca viata mea
interioara e mai bogata decat ceea ce se vede, iar imaginile si emotiile legate
de munte sunt piese de altar.
Am simtit nevoia sa povestesc Rosia cu povestea mea. Nu
v-am spus de ce trebuie povestita Rosia, nu ca nu stiti : acolo este aur.
Mie nu-mi place aurul ca podoaba, deci n-o sa va spun ce as face cu aurul.
Fiind o valoare consider ca trebuie exploatata. Desigur, nu oricum si nu de
catre oricine. Si aici se opreste manifestul meu.
Eu vreau sa va povestesc cum nu se vede aurul. Pentru ca
la Rosia se intampla lucruri. Si pentru ca aurul te lucra. Si pentru ca
aurul te lucra trebuie sa povestesti, trebuie sa manifesti, trebuie sa sustii,
trebuie sa fii prezent. Se spune ca e bine doar sa fii acolo, doarece odata ce
ajungi acolo, ramai un pic acolo. Ramai pentru ca aurul te rapeste. La unii
le-a luat mintile, constiinta, morala. La altii cum sunt si eu, aurul ne da. Ce
ne da ? ce nu se vede. Iti vindeca sufletul, desigur ca toti suntem
suferinzi intr-un fel sau altul, aurul te mangaie, te alina, te poarta pe
carari parasite, printre case pustiite, te pune la umbra padurii si sub ocrotirea
stancii. Poate ca mai mult ca in alte locuri simti toate acestea cand te afli
acolo. Nu trebuie sa te gandesti la aur, trebuie sa-l traiesti, mai bine spus,
sa-l lasi sa te traiasca. Sa te emotioneze, sa iti opreasca constiinta (prin
metode numai de el stiute) sa te opereze pe suflet deschis si sa te readuca inapoi
ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Doar tu nu mai esti acelasi. Iar aurul a
pus pe tacute stapanire pe tine, pe emotiile tale, pe trairile tale. Ajunge sa
ajungi o data acolo ca apoi cand te simti pustiit sa inchizi ochii si sa te
reintorci. Si aurul opereaza iar si iar.
Nu este de mirare ca privind cu ochii ii vezi pe
ceilalti, multi, care ajung si ei acolo ca pe cei mai frumosi romani. Ei bine,
noi n-am intalnit oameni mai frumosi pe oriunde am umblat...atat de frumosi si
atat de multi. In general ii vezi pierzandu-se printre ceilalti, de obicei ti-e oarecum mila de ei pentru ca ii vezi luptand cu implacabilul, uneori ii vrei lutand lupta ta cand nu mai ai puteri si vrei sa ii vezi reusind, asa cum iti doresti reusita
personala, dar esti prea obosit sa fii si pentru altii. Obiceiul acesta nu
exista la Rosia. Ii vezi pe viu, toti frumosi, ii vezi asa cum numai atunci cand
inchizi ochii si iti imaginezi si speri ca va ajunge lumea vreodata atunci cand va merita sa traiasca pe pamantul acesta. Si inca o data miracolul mi se arata asa cum ar
trebuie sa fie, ceva normal, in fire, cu siguranta in firea mea. Pe toti ne
arde aurul, pe toti ne lustruieste, pe toti ne lucra.
Si te gandesti ca la ceva sigur de acum incolo ca aurul ne inmoaie si ne curata de agresivitate, lacomie, invidie, ura. Pentru mine ramane o intrebare fara raspuns cum de in alte locuri aurul nu a reusit sa curete sufletele celor care au mers acolo, sa le modeleze si sa-i infrumuseteasca. Dar la fel ma intreb daca omenirea mai poate fi salvata. si atunci ma speriu... dar imediat ma gandesc, daca se poate cu unii, trebuie...si tu trebuie sa lasi aurul sa te lucre.
Si te gandesti ca la ceva sigur de acum incolo ca aurul ne inmoaie si ne curata de agresivitate, lacomie, invidie, ura. Pentru mine ramane o intrebare fara raspuns cum de in alte locuri aurul nu a reusit sa curete sufletele celor care au mers acolo, sa le modeleze si sa-i infrumuseteasca. Dar la fel ma intreb daca omenirea mai poate fi salvata. si atunci ma speriu... dar imediat ma gandesc, daca se poate cu unii, trebuie...si tu trebuie sa lasi aurul sa te lucre.
Crampeie de emotii : ca de obicei nu avem prea multe
imagini
 |
| pe Bogdan nu il stiam, l-am surprins fara sa vrem. l-am auzit la fluier in spatele nostru cand canta activ urban si l-am indragit. apoi l-am vazut pe scena deschizator pentru Subcarpati. ce mai, baiat frumos si talentat, http://www.facebook.com/bogdan.rakolcza?ref=nf_fr |
 |
| perspectiva noastra penrtu cateva zile |
 |
| Tica Darie e un baiat frumos, balai, cu soarele sclipind in privire si stralucind in zambet. a venit pe bicicleta de la copenhaga cu steagul save rosia. vezi aici http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10151039715443856.454286.845633855&type=3 |
 |
| La multi ani Gabi! Deju' rulz! din putinele poze de la cort... |
 |
| oare cate a vazut si auzit?... |
 |
| calutul a capatat si un calaret...era cazul |
 |
| sa va bat iar la cap cu familia Campan? am avut prilejul sa vad ceasurile lui Nicolae pe viu. mult mai spectaculoase decat in poze. daca imi pare rau de ceva e ca n-am reusit sa luam unul acasa. frumos, talentat cu chef de viata, baiat de comitet cum ar spune ai mei http://www.facebook.com/media/set/?set=a.10150623853135361.675657.890120360&type=3 |
 |
| se spune ca pelerinajul e rugaciunea cu talpile. daca e pamant sfintit...si daca nu e. sa bati la pas un loc inseamna sa aduni emotii la fiecare atingere a pamantului, pana pamantul iti vorbeste...si cate are sa-ti spuna... |
 |
| amenajat de gold. mai sunt astfel de puncte...oare se incearca potentialul turistic al zonei? un altfel de aur... |
 |
| din stanca la fundatia casei. pentru minti infundate doar un obstacol |
 |
| vedeti parapantistul? se obisnuieste |
 |
| curtea casei parohiale gazduieste de obicei workshop-urile asociatiei |
 |
 |
| un muzeu in drum spre casa. |
 |
| la sfarsit, dar nu in cele din urma inca doi oameni frumosi care ne-au facut bucuria de a ne fi parteneri de drum, ghizi si inevitabil prieteni. |
2012
si am tinut cumva in frau anii astia si evenimentele care au venit ca tavalugul. de fapt e vorba despre sfarsitul lui 2011 pana in prezent.
in dulcele stil clasic, ca sa rezist la o viata normala, m-am indopat cu niste bomboane tari. cum inca nu eram normala, era logic sa procedez asa. insa in acealasi stil clasic medicina face si desface, asa ca am ajuns cu dereglari la glande, oase, stomac si ar mai fi fost si altele daca nu ma opream la timp. ma vedeam iar la alternativa fara aer si by-by viata normala. nici nu mi-am permis sa ma duc la tot felu' de doctori si sa incerc tratamente costisitoare sau cure prin locuribenefice m-am enervat. m-am enervat rau de tot. si am zis asa, ce vindecare a aceia cand depinzi de un strain, cand altcineva iti poate lua meritul victoriei. si m-am gandit ca pana acum m-am tot tratat cum au zis altii si am pierdut tot, ce as pierde daca imi voi personaliza tratamentul ?! doar eu ma cunosc cel mai bine, si doar eu pot urmari ce se intampla cu mine cand experimentez remedii. se pare ca psihologic vorbind am atins pragul de jos. si nu poti ramane jos, poti sa incepi sa urci sau sa mori. recunosc ca intr-o vreme mi-am dorit si a doua varianta, dar tot nu se intampla si n-am avut incotro. daca am atins punctul extrem sa devin si eu o extremista: regim extrem, tratament natural extrem, tot ce am adunat remedii extreme de-a lungul acestor ani. am rontait numa cereale, am baut ceaiuri din plante culese de mine, am facut bai, mi-am pus comprese, m-am uns cu tot felu, toate odata. totul natural, totul neinvaziv. si minune: am capatat autonomie aerica. si na...
dar sa detaliez un pic: regim oshawa, 2 ture din prima si fara pregatire. in doua zile mi-a reglat tensiunea, intr-o saptamana mi-a linistit podoaba capilara (care demult nu mai e podoaba), mi-a redat pozitia verticala si multe alte. pentru prima data de cativa ani am reusit sa bat toata gradina de la cojocna cu piciorul. cum asa, o parte din gradina e in panta, de coborat coboram, dar nu mai urcam. am reusit sa si fug in sus. stiu ca voua vi se cam pare banal, pentru mine e minune. ba am si lucrat in gradina, iarasi, miscarea de aplecare si revenire, eventual cu greutate era ceva ce aproape ca uitasem, am reusit. am reluat plimbarile lungi, am reluat multe activitati banale si in toata aceasta banalitate viata incepea sa mi se para frumoasa.
insa noi am lasat totul balta cand ne-am hotarat sa emigram, iar gandul ca trebuie sa ne reintegram s-a dovedit greu de acceptat. adevarul e ca inca nu am acceptat, suntem inca in soc. am vazut si ne-am convins ca putem fi mai folositori noua si pana si tarii asteia de departe, caci am avut multe idei. si toate a trebuit sa le inecam, le-am inecat in lacrimi la inceput, apoi in amanare, apoi a trebuit sa le uitam deoarece nu ne tinea psihicu.
laitmotivul acestui an a fost ca nu ne-a venit sa ne legam de nimic, sa nu ne apucam de nimic. nu mai poti sa pedalezi cu aceeasi seninatate in mocirla cand ai testat drumul drept si lin. si urmarea logica, anul acesta am tot cazut si ne-am ridicat relativ, fara chef.
insa inca o data, munca de creatie ne-a tinut pe linia de plutire. munca adiacenta de vanzare a mers foarte prost, deoarece n-am reusit sa tinem in frau sa avem de-a face cu cei pe care tocmai i-am renegat. ce m-a ajutat pe mine sa nu innebunesc anul asta e ca am intalnit si oameni frumosi si normali. si am reluat decizia sa plec sa-i gasesc si sa-i adun laolalta. si desigur sa-i tin aproape pe cei de care deja am parte.
iata de ce am avut parte anul acesta:
Pastile in Republica Moldova - aici e obiceiul sfintirii bucatelor. (nu au vin cu paine ca la noi)
covoare moldovenesti
am si batut un pic tara
am avut o vara binecuvantata, desi secetoasa, am fiert destul bulion si cateva prune, in rest a trebuit sa cumparam. in ce priveste activitatea profesionala si de artizanat, am mers din rateuri in rateuri. asta nu inseamna ca n-am lucrat. mai jos sunt niste spicuiri...
in dulcele stil clasic, ca sa rezist la o viata normala, m-am indopat cu niste bomboane tari. cum inca nu eram normala, era logic sa procedez asa. insa in acealasi stil clasic medicina face si desface, asa ca am ajuns cu dereglari la glande, oase, stomac si ar mai fi fost si altele daca nu ma opream la timp. ma vedeam iar la alternativa fara aer si by-by viata normala. nici nu mi-am permis sa ma duc la tot felu' de doctori si sa incerc tratamente costisitoare sau cure prin locuribenefice m-am enervat. m-am enervat rau de tot. si am zis asa, ce vindecare a aceia cand depinzi de un strain, cand altcineva iti poate lua meritul victoriei. si m-am gandit ca pana acum m-am tot tratat cum au zis altii si am pierdut tot, ce as pierde daca imi voi personaliza tratamentul ?! doar eu ma cunosc cel mai bine, si doar eu pot urmari ce se intampla cu mine cand experimentez remedii. se pare ca psihologic vorbind am atins pragul de jos. si nu poti ramane jos, poti sa incepi sa urci sau sa mori. recunosc ca intr-o vreme mi-am dorit si a doua varianta, dar tot nu se intampla si n-am avut incotro. daca am atins punctul extrem sa devin si eu o extremista: regim extrem, tratament natural extrem, tot ce am adunat remedii extreme de-a lungul acestor ani. am rontait numa cereale, am baut ceaiuri din plante culese de mine, am facut bai, mi-am pus comprese, m-am uns cu tot felu, toate odata. totul natural, totul neinvaziv. si minune: am capatat autonomie aerica. si na...
dar sa detaliez un pic: regim oshawa, 2 ture din prima si fara pregatire. in doua zile mi-a reglat tensiunea, intr-o saptamana mi-a linistit podoaba capilara (care demult nu mai e podoaba), mi-a redat pozitia verticala si multe alte. pentru prima data de cativa ani am reusit sa bat toata gradina de la cojocna cu piciorul. cum asa, o parte din gradina e in panta, de coborat coboram, dar nu mai urcam. am reusit sa si fug in sus. stiu ca voua vi se cam pare banal, pentru mine e minune. ba am si lucrat in gradina, iarasi, miscarea de aplecare si revenire, eventual cu greutate era ceva ce aproape ca uitasem, am reusit. am reluat plimbarile lungi, am reluat multe activitati banale si in toata aceasta banalitate viata incepea sa mi se para frumoasa.
insa noi am lasat totul balta cand ne-am hotarat sa emigram, iar gandul ca trebuie sa ne reintegram s-a dovedit greu de acceptat. adevarul e ca inca nu am acceptat, suntem inca in soc. am vazut si ne-am convins ca putem fi mai folositori noua si pana si tarii asteia de departe, caci am avut multe idei. si toate a trebuit sa le inecam, le-am inecat in lacrimi la inceput, apoi in amanare, apoi a trebuit sa le uitam deoarece nu ne tinea psihicu.
laitmotivul acestui an a fost ca nu ne-a venit sa ne legam de nimic, sa nu ne apucam de nimic. nu mai poti sa pedalezi cu aceeasi seninatate in mocirla cand ai testat drumul drept si lin. si urmarea logica, anul acesta am tot cazut si ne-am ridicat relativ, fara chef.
insa inca o data, munca de creatie ne-a tinut pe linia de plutire. munca adiacenta de vanzare a mers foarte prost, deoarece n-am reusit sa tinem in frau sa avem de-a face cu cei pe care tocmai i-am renegat. ce m-a ajutat pe mine sa nu innebunesc anul asta e ca am intalnit si oameni frumosi si normali. si am reluat decizia sa plec sa-i gasesc si sa-i adun laolalta. si desigur sa-i tin aproape pe cei de care deja am parte.
iata de ce am avut parte anul acesta:
covoare moldovenesti
secretul oualor 0
 |
| rasaduri |
 |
visinul in floare. n-a apucat sa formeze multe fructe |
 |
| imaginea care ma obsedeaza si care ni se ofera pe carerea spre foisor |
 |
| cararea tunata |
am si batut un pic tara
 |
| Rasinari |
 |
| Paltinis |
 |
| ne deplasam mai usor acum |
 |
| la Alba la cetate |
 |
| rasfatatii din dotare |
 |
| nevoia de apa |
 |
| prima recolta adunata direct in pantaloni |
 |
| regina noptii- concurenta pentru frezie la primul loc |
am avut o vara binecuvantata, desi secetoasa, am fiert destul bulion si cateva prune, in rest a trebuit sa cumparam. in ce priveste activitatea profesionala si de artizanat, am mers din rateuri in rateuri. asta nu inseamna ca n-am lucrat. mai jos sunt niste spicuiri...
 |
| deci, am apucaturi |
 |
| de basm |
 |
| noduri celtice si steaua cu opt raze. |
 |
| nu doar eu am fixul cu dragonii |
 |
| se poate imprumuta ceva si de la chinezi: spiritualitatea |
2011
si ca sa vedeti ca amenintarea nu e in van, sa curga postarile...
primul lucru e sa umplu perioada de lipsa. adeca anul acesta si celalalt. ani care m-au scuturat, dar pe care si eu i-am tinut in frau pana la urma. va spuneam ca de cand m-am luat cu flo nu mai pot sa fac un plan, sa-mi iau un angajament. cand o faceam, de obicei nu ma tinea suflarea. si tot asa, ca frunza pe apa au trecut ani. am pierdut mult, pot spune ca toata viata dinainte impreuna cu cei care imi marcau existenta, prietenii. e greu sa-ti pierzi prietenii, e greu sa nu-ti mai sune telefonu, e greu sa nu poti iesi la o cafea, la o bere, la un club si mai greu e sa-ti dai seama ca nimeni nu e dispus sa vina pana la tine acasa la o poveste, cafea, bere, muzica buna asa din solidaritate. recunosc ca au fost luni intregi in care nici eu nu mai eram prietena cu mine, nu ma suportam, dar Unul Flo incapatanat ma scotea de fiecare data.
acestea fiind zise, era perfect logic sa nu se mai lege nimic aici si drumul firesc sa ne poarte departe, chiar peste ocean. acolo cred ca am recuperat toti anii de neputinta ce au trecut. acolo s-a legat tot, acolo in afara de criza departarii totul a fost normal. oamenii, animale, plante cum ar zice poetul. nu va pot descrie normalul, nici nu vreau sa dau detalii, n-as avea ce detalii spectaculoase sa dau, deoarece normalul nu e deloc spectaculos. mai simteam uneori nevoia iesirii din tarc, ca vezi-doamne romanii sunt spirite libere si nu functioneaza dupa reguli. insa ne-am luat libertatea de a alege sa respectam legi care intr-adevar functionau, deci da, nu se poate explica asa ceva. acolo am invatat sa-mi cer scuze. desi se facea oarecum mecanic, mie mi-a dat de gandit. si m-am mirat cum celorlalti le pasa de noi. puteti spune ca am avut noi noroc, ca si pe acolo sunt scursori, da, nu toate sunt perfecte, dar se vede dorinta de perfectabilitate. si noi am avut mare noroc.
si avand in vedere prin ce am trecut, evolutia evidenta ar fi fost sa ne intoarcem. dar norocul s-a oprit aici. si a reinceput teroarea. normalul ni s-a interzis. nu e de povestit cum am facut la aflarea vestii, va arat niste poze ce au legatura cu lucrul manual.adevarul e ca nu am plecat cu gandul la handmade, dar m-am trezit cu o masa plina de pietre , sarme, furnituri. si iata ce a facut draga de Miha.
din cel rosu am si o mostra pe gri cu care cu mandrie am fost nasa de botez, dar n-am poze sa va arat.
daca nu stiti care sunt adevarate si care sunt de mancat, sa credeti ca abia am avut curaj sa ne atingem de ele. e o tehnica deosebita de ornamentare cu mancare.
am si lucrat intre timp, o husa pentru noua-nascuta si un poncho pentru sora ei (poze needitate, sorry). am mai dat din maini pe domeniul caciuli. mi-am prins urechile intre dimensiunile capului si felul cum se aseaza firele. am intrat intr-un magazin de crafturi, de fapt in mai multe, am zburat printre rafturi-rafturi, asa ceva numa in vise aveam, plus ca in spate existau ateliere (acolo n-am ajuns) si se tineau cursuri. cum spuneam, normalitate.
as povesti ore in sir desi am vazut vreo 5%, dar mai bine nu, ca incep sa ma enervez.
primul lucru e sa umplu perioada de lipsa. adeca anul acesta si celalalt. ani care m-au scuturat, dar pe care si eu i-am tinut in frau pana la urma. va spuneam ca de cand m-am luat cu flo nu mai pot sa fac un plan, sa-mi iau un angajament. cand o faceam, de obicei nu ma tinea suflarea. si tot asa, ca frunza pe apa au trecut ani. am pierdut mult, pot spune ca toata viata dinainte impreuna cu cei care imi marcau existenta, prietenii. e greu sa-ti pierzi prietenii, e greu sa nu-ti mai sune telefonu, e greu sa nu poti iesi la o cafea, la o bere, la un club si mai greu e sa-ti dai seama ca nimeni nu e dispus sa vina pana la tine acasa la o poveste, cafea, bere, muzica buna asa din solidaritate. recunosc ca au fost luni intregi in care nici eu nu mai eram prietena cu mine, nu ma suportam, dar Unul Flo incapatanat ma scotea de fiecare data.
acestea fiind zise, era perfect logic sa nu se mai lege nimic aici si drumul firesc sa ne poarte departe, chiar peste ocean. acolo cred ca am recuperat toti anii de neputinta ce au trecut. acolo s-a legat tot, acolo in afara de criza departarii totul a fost normal. oamenii, animale, plante cum ar zice poetul. nu va pot descrie normalul, nici nu vreau sa dau detalii, n-as avea ce detalii spectaculoase sa dau, deoarece normalul nu e deloc spectaculos. mai simteam uneori nevoia iesirii din tarc, ca vezi-doamne romanii sunt spirite libere si nu functioneaza dupa reguli. insa ne-am luat libertatea de a alege sa respectam legi care intr-adevar functionau, deci da, nu se poate explica asa ceva. acolo am invatat sa-mi cer scuze. desi se facea oarecum mecanic, mie mi-a dat de gandit. si m-am mirat cum celorlalti le pasa de noi. puteti spune ca am avut noi noroc, ca si pe acolo sunt scursori, da, nu toate sunt perfecte, dar se vede dorinta de perfectabilitate. si noi am avut mare noroc.
si avand in vedere prin ce am trecut, evolutia evidenta ar fi fost sa ne intoarcem. dar norocul s-a oprit aici. si a reinceput teroarea. normalul ni s-a interzis. nu e de povestit cum am facut la aflarea vestii, va arat niste poze ce au legatura cu lucrul manual.adevarul e ca nu am plecat cu gandul la handmade, dar m-am trezit cu o masa plina de pietre , sarme, furnituri. si iata ce a facut draga de Miha.
din cel rosu am si o mostra pe gri cu care cu mandrie am fost nasa de botez, dar n-am poze sa va arat.
daca nu stiti care sunt adevarate si care sunt de mancat, sa credeti ca abia am avut curaj sa ne atingem de ele. e o tehnica deosebita de ornamentare cu mancare.
am avut ceva pregatit pentru ! iunie si nostalgici. am participat la festivalul romanilor intre zgarie nori si ne-am intalnit cu multi clujeni acolo
am si lucrat intre timp, o husa pentru noua-nascuta si un poncho pentru sora ei (poze needitate, sorry). am mai dat din maini pe domeniul caciuli. mi-am prins urechile intre dimensiunile capului si felul cum se aseaza firele. am intrat intr-un magazin de crafturi, de fapt in mai multe, am zburat printre rafturi-rafturi, asa ceva numa in vise aveam, plus ca in spate existau ateliere (acolo n-am ajuns) si se tineau cursuri. cum spuneam, normalitate.
as povesti ore in sir desi am vazut vreo 5%, dar mai bine nu, ca incep sa ma enervez.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
